Despre necesitatea modificării legislației

 

Sectorul agricol al Republicii Moldova este unul foarte vulnerabil la calamitățile naturale. Frecvența acestora este în permanentă creștere, noi fiind martori a producerii înghețurilor, inundațiilor, secetelor, căderilor de grindină ș. a.

Pierderile cauzate agricultorilor uneori se evaluează de la sute de milioane de lei până la miliarde (în cazul secetelor extreme), fapt care afectează nu doar starea financiară a întreprinderilor agricole, dar și indicatorii macroeconomici ai țării.

Protejarea sectorului agricol de calamitățile naturale a fost permanent o preocupare a Guvernului și în special a Ministerului Agriculturii, care caută să identifice mecanisme de diminuare a consecințelor negative a acestora. Spre regret, acestea se limitează doar la alocarea unor compensații nesemnificative, care le sunt achitate agricultorilor cu mare întârziere.

Evident, că alocarea de fiecare dată a mijloacelor financiare producătorilor agricoli afectați, nu este în sine o soluție de lungă durată, deoarece aceasta nu motivează agricultorii să-și protejeze bunurile, ci să umble cu ”mâna întinsă”, iar în buget nu întotdeauna există surse financiare, care de urgență ar putea fi alocate agricultorilor. 

Astfel, anume asigurările în agricultură reprezintă un mecanism viabil de lungă durată, însă care, din cauza costurilor ridicate, necesită sprijinul statului, prin subvenționarea costurilor.

Începând cu anul 2005, pe piața asigurărilor din RM au fost implementate asigurările agricole subvenționate, având ca bază ”Legea cu privire la asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură nr. 243-XV din 08 iulie 2004” și HG 217 din 24.02.2005.

La cca. 15-16 ani de la elaborarea legilor respective de către persoane mai puțin inițiate în asigurările agricole, dar și cu puțină practică de lucru în acest domeniu nou, am constatat un șir întreg de lacune, neclarități și imperfecțiuni ale acestora, care frânează dezvoltarea asigurărilor agricole subvenționate și nu permit adaptarea lor la standardele internaționale, precum și la necesitățile actuale ale producătorilor din sectorul agricol al Republicii Moldova.

Legea, mai conține un șir de neclarități în privința modului de identificare a obiectelor asigurate, volumului lor (cantității), costului, etc., care generează ulterior interpretări din partea diferitor instituții (MAIA, AIPA, ș.a.) și chiar abuzuri din partea organelor/instituțiilor de verificare și control.

Aici, mă refer la faptul, că în majoritatea cazurilor când asigurăm bunurile producătorilor agricoli (recolta), se atestă lipsa contractelor de arendă pe unele cote (proprietarii sunt plecați, decedați, nu au fost perfectate documente de proprietate sau agricultorii fac schimb de terenuri în baza unor înțelegeri verbale). Adică, chiar dacă agricultorul gestionează un teren de 100 ha porumb, poate avea documente de arendă doar pe 96 ha. Suntem puși în situația de a da explicații și a demonstra că nu facem abuzuri/încălcări…

Acestea se referă, mai ales, la solicitarea prezentării de către Asigurători a documentației de diferit gen, care în diverse surse (uneori 2-3!) diferă semnificativ.

Exemplu poate servi compararea datelor de la cadastru cu cele de la primăriile locale. Totodată, chiar dacă în lege se solicită clar anumite documente (ex: extras din registrul producătorilor agricoli), suntem impuși să mai prezentăm la AIPA și alte documente mai detaliate, care le-ar dubla pe primele…

Totodată, Legea 243-XV din 08 iulie 2004, fiind una specială și având ca bază ”Legea cu privire la asigurări 407-XVI”, în unele cazuri vine în contradictoriu cu aceasta.

Ca exemplu, AIPA nu acceptă ca pe contractele de asigurare subvenționată să fie achitate de altcineva decât însuși agricultorul asigurat, fapt pe care îl consider abuziv și care contravine Codului Civil al RM. Acest lucru frânează creditarea sectorului agrar de către bănci, companii de procesare, deoarece agricultorii de cele mai multe ori nu dispun de bani pentru asigurare și gajează roada viitoare, iar achitarea despăgubirii către alt beneficiar (bancă, creditor, etc.) este reglementată legal, fiind făcută în contul creditelor luate de producătorul agricol.

Astfel, dezvoltarea asigurărilor agricole trebuie începută cu modificarea legislației existente.

În urma unei analize detaliate a ”Legii 243-XV cu privire la asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură” și Hotărârii Guvernului nr. 217 din 24.02.2005, am elaborat propuneri argumentate și bine structurate, pentru îmbunătățirea acestora.

Modificările propuse vin să facă claritate în multe lucruri, să lărgească spectrul de produse de asigurare pe care le pot oferi Asigurătorii clienților săi (exemplu: asigurarea calității recoltei, asigurarea în baza indicilor climaterici sau asigurarea în baza cheltuielilor tehnologice), vor oferi mai multă siguranță sectorului agrar și vor reglementa modalitățile de compensare a pierderilor agricultorilor în cazul producerii calamităților naturale.

Deja de cca. 2 ani împreună cu juriștii MADRM (Ministerul Agriculturii), lucrăm asupra noului proiect de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, proiect care deja este elaborat.

Acesta poate fi văzut la următoarea adresă:

Proiectul noii legi cu privire la asigurarea subvenționată în agricultură

Proiectul noii legi prevede includerea unor aspecte noi, benefice tuturor părților implicate în asigurările agricole subvenționate:

  1. În sfera subiecților raporturilor de asigurare a fost inclus și beneficiarul asigurării, care pot fi atât băncile comerciale care creditează fermierii, cât și prestatorii de mărfuri și servicii (furnizori de produse de uz fitosanitar, furnizori de semințe, servicii agrotehnice și transport) care au garanția restituirii investițiilor în caz de producere a riscurilor asigurate.
  2. A fost prevăzută în detaliu modalitatea de stabilire a sumei asigurate pentru toate bunurile supuse asigurării.
  3. A fost extins domeniul de acțiune a legii, prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată a calității recoltei culturilor agricole.
  4. A fost reglementată modalitatea de stabilire a sumei de asigurare a animalelor în creștere, conform unei metodologii aprobate de către MADRM.
  5. A fost prevăzută posibilitatea de asigurare a peștilor.
  6. A fost prevăzută posibilitatea de asigurare a familiilor de albini.
  7. A fost prevăzută posibilitatea de asigurare a sănătății animale, prin acoperirea cheltuielilor de diagnosticare și tratare a acestora.
  8. A fost prevăzut dreptul asiguratorului de a verifica respectarea de către asigurat a regulile agrotehnice, normelor sanitar-veterinare şi altor măsuri stabilite de contract sau actele normative.
  9. Au fost incluse prevederi pentru a nu permite exercitarea cu rea-credință a dreptului părților la rezoluțiunea contractului.
  10. A fost majorat pragul maxim al cheltuielilor de gestiune a contractelor de la 10 la 15% din valoarea primelor subscrise pe contractul de asigurare (revenirea la norma existentă anterior până în anul 2008).
  11. A fost prevăzută posibilitatea achitării primei de asigurare în mai mult de două tranșe.
  12. A fost prevăzută posibilitatea achitării primei de asigurare pentru culturile de toamnă până la 01 mai a anului recoltării.
  13. A fost prevăzută posibilitatea compensării temporare de către asigurat/beneficiar a părții subvenționate a primei de asigurare, pentru cazurile când aceasta se reține și intervine un blocaj în achitarea despăgubirilor de asigurare.
  14. A fost permis Ministerului, în funcție de evoluția riscurilor și politicilor în diferite ramuri ale agriculturii, să extindă lista riscurilor și a bunurilor agricole prevăzute pentru asigurarea subvenționată.
  15. A fost majorat nivelul de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70%, prin stabilirea unui mecanism dinamic de diminuare sau majorare a nivelului de subvenționare a primelor de asigurare în funcție de mărimea totală a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, ținând cont de valoarea cumulată a subvențiilor pentru asigurarea subvenționată autorizate spre plată.
  16. A fost prevăzută declarația pe propria răspundere a asiguratului cu privire la existența bunului asigurat.
  17. A fost prevăzută posibilitatea subiecților raportului de asigurare să negocieze mărimea franșizei și modalitatea de calcul al acestea, fără a fi necesară modificarea condițiilor de asigurare.
  18. A fost delimitată componența comisiei de investigare a cazului asigurat în funcție de bunurile asigurate.
  19. A fost exclusă AIPA din componența comisiei de constatare a producerii cazului asigurat.

Însă, orice proiect de lege are nevoie de a fi însoțit de o analiză a impactului (AIR). Aceasta presupune definirea problemei, evoluția ei, evoluția mecanismelor de atenuare a impactului, identificarea opțiunilor și multe alte momente, pe care le consider extrem de birocratizate…

Chiar dacă proiectul legii a fost elaborat și consider că este unul bun, totuși, au apărut un șir de probleme în elaborarea și definitivarea acestui AIR, solicitat de către Cancelaria de Stat.

Totuși, sunt optimist și sper mult că în a doua jumătate a anului 2020 vom avea deja o nouă lege a asigurărilor subvenționate, mult mai bună ca cea existentă!